Tisa Ho, Hong Kong Performing Arts Expo: „Cultura este de la inimă la inimă”

La SIPAM 2026, Dr. Tisa Ho, membră a International Advisory Panel al Hong Kong Performing Arts Expo și fost director executiv al Hong Kong Arts Festival, a reflectat asupra rolului marilor festivaluri internaționale astăzi, schimbului cultural dintre Europa și Asia și motivului pentru care artele spectacolului rămân înrădăcinate în umanitate, chiar și atunci când lumea din jurul lor se schimbă.

 

 

Este o întrebare mare. Este o întrebare complicată. Este umanitatea, cred. Este întreaga gamă a umanității: bucuria, tristețea, teroarea, exaltarea. Toate acestea hrănesc ceea ce suntem și felul în care putem fi.

 

 

Diplomația este diferită de cultură. Diplomația, am primit această definiție, înseamnă să convingi cealaltă persoană că vrea să facă ceea ce vrei tu să facă, chiar dacă nu vrea, nu-i așa? Aceasta este diplomația. Cultura este mai fundamentală și vine mai mult de la inimă la inimă și mai puțin din minte, mai puțin manipulând, mai puțin făcând conștient să se întâmple ceva. Este cu adevărat de la inimă la inimă.

 

 

Cred că sunt locuri pline de entuziasm, dar și puțin înfricoșătoare, pentru că nu știm cum va fi lumea și dacă ele pot fi susținute. Peste tot aud colegi care au îngrijorări diferite, îngrijorări specifice diferite, dar, în general, ele sunt foarte asemănătoare, legate de finanțare, publicuri, lumea în ansamblu, conflicte, mediu, toate acele lucruri pe care festivalurile, într-un fel, le-au luat de-a gata. Presupunem că aceasta este lumea pe care o cunoaștem și în această lume facem un festival. Acum această lume se schimbă ca nebuna, inclusiv AI, inclusiv felul în care ființele umane relaționează unele cu altele. Toate aceste lucruri se schimbă în jurul nostru. Este ca și cum ai fi într-o furtună și ai încerca să conduci această macum este furtună și încerci să o conduci.

 

 

Cred că depinde foarte mult de festival. Unele sunt extrem de scumpe și este un lucru dificil pentru oamenii obișnuiți să meargă la acele festivaluri. Altele sunt foarte accesibile, ca acesta de la Sibiu, unde există multe lucruri gratuite. Ceea ce mă îngrijorează uneori este separarea lucrurilor scumpe, unde trebuie să cumperi un bilet cu preț ridicat, de lucrurile gratuite, care sunt foarte diferite ca natură. Așadar, oamenii care pot avea acces doar la lucrurile gratuite au o perspectivă foarte diferită asupra a ceea ce este cultura, și cred că este cu adevărat important ca accesul să fie lărgit. Cealaltă zonă a accesului este cea a persoanelor cu dificultăți fizice, a oamenilor care sunt mai în vârstă. Îmbătrânesc și eu, așa că nu mai pot alerga atât de mult spre săli de spectacole și zone de artă. Și de aceea cred că festivalurile, pentru a-și servi publicul, trebuie să îmbrățișeze cât mai larg posibil și să facă posibil ca toată lumea să vină și să participe pe baze egale. Nu în sensul că aici este ceva cu valoare foarte mare, calitate mare, preț mare, iar aici este ceva gratuit. Nu poate fi așa.

 

 

Nu neapărat calitatea, ci, într-un fel, natura lucrului. Unele lucruri pur și simplu costă mai mult să fie puse laolaltă și unele lucruri costă mai puțin. Așadar, lucrul care este gratuit poate să nu fie de calitate mai scăzută, dar va avea un cost mai mic în ceea ce privește felul în care îl pui laolaltă, materialele care intră în el, talentul care intră în el. Și nu neg nicio clipă că oamenii care s-au pregătit toată viața pentru a face ceva ar trebui să aibă un salariu. O orchestră va costa întotdeauna mai mult decât dansatorul de stradă, nu-i așa? Adică, abilitatea poate fi la același nivel, dar întreaga mașinărie de a pune lucrurile laolaltă, numărul de oameni implicați, ceva trebuie ajustat.

 

 

Cred că, într-un fel, trebuie să fie. Mă îngrijorează când oamenii vorbesc despre festivaluri independent de publicul lor, independent de finanțarea lor, independent de ceva. Este ca și cum ai spune că festivalul există într-o bulă proprie. Așadar, festivalurile trebuie să fie conectate la oameni, la comunitate, iar asta va include guvernul și finanțatorii și sponsorii și ceilalți oameni care locuiesc acolo și publicurile care cumpără bilete sau nu cumpără bilete și vin. Cred că este cu adevărat important să fie înrădăcinate.

 

Dacă asta funcționează, atunci va exista și ceva turism. Nu cred că turismul ca agendă principală este, pe termen lung, sustenabil, pentru că atunci devine altceva. Există unele festivaluri de muzică, și muzica în special, care se bazează mult pe turism. Dar mă întristez când merg într-un loc și vezi că toată lumea a plecat din oraș pentru că vin toți acești turiști. Este ca și cum ai ocupa casa cuiva. Și acum vom juca în casa ta, dar te rog pleacă, iar apoi vom pleca și noi și vom pune niște mobilier frumos în casa ta când plecăm și vom da niște cadouri frumoase, dar nu despre asta este vorba. Ar trebui să fie că niște oameni vin în casa ta, tu vei fi acolo și poți împărtăși, iar apoi unii oameni pleacă și tu vei merge în casele lor.

 

Asta trebuie să fie. Știu că este puțin idealist. Știu că nu pentru asta primești finanțare, iar finanțarea este importantă, dar cred că există o cale de a găsi un echilibru. În Hong Kong, mi-am propus să avem 30% turiști, pentru că sunt importanți și vrem să servim și oamenii care vin în Hong Kong. Dar cred că atunci când acea proporție se inversează sau este pe dos, atunci nu este nesustenabil, dar este altceva.

 

Cred că este o chestiune de istorie. Instituțiile europene există de foarte mult timp. Instituțiile asiatice sunt relativ noi. Există unele excepții, dar multe sunt relativ noi, iar asiaticii s-au uitat la modelele europene. Într-un fel, pentru că poți vedea ce funcționează și ce nu funcționează atât de bine, poți de fapt să orientezi ceea ce vrei să faci și, de asemenea, să adaptezi lucrurile pentru a se potrivi propriei situații și propriei realități.

 

 

Cred că a doua variantă începe să apară acum. Așadar, mai degrabă decât să ne uităm la celălalt și să încercăm să fim ca el, cred că în Asia, cel puțin pentru mine, simt o mai mare încredere în propria noastră identitate, în propriile noastre valori culturale. De fapt, vorbind din propriul meu oraș, din Hong Kong, există acum o dorință nu doar de a învăța de la alții, ci și de a împărtăși ceea ce avem și de a arăta ceea ce avem. Cred că există, de asemenea, un nivel de maturitate pentru artiști, pentru tinerii artiști care au fost formați în Asia, iar ei sunt interesați să iasă în lume și să arate ce pot face, de asemenea. Așadar, în acest festival, aveți lucruri din toată lumea. În trecut, ceea ce venea din afară era mai orientat către tradiții vechi și lucrări de patrimoniu, nu-i așa?

 

Acum, din ce în ce mai mult, văd mai multă creație contemporană cu o sensibilitate mai contemporană, dar care este diferită de sensibilitatea contemporană a altor locuri, ceea ce este minunat. Dacă suntem serioși în privința schimbului cultural și a înțelegerii reciproce, acest schimb este fantastic.

 

 

Nu este atât o concepție greșită, cât o lipsă de cunoaștere. Mulți oameni din Europa nu au fost în Asia, așa că văd doar ceea ce este în media sau în turism: Estul exotic, toate aceste tipuri de imagini clișeice. Și același lucru, trebuie să spun, este adevărat și pentru Africa. Vedem afișele UNESCO, vedem aceste imagini, iar dacă vorbești cu africanii, ei sunt de fapt foarte supărați. Aceasta nu este Africa pe care ei o cunosc și o iubesc și lucrează să o construiască. Și cred că Sudul global și Asia sunt mai puțin cunoscute europenilor și nord-americanilor; dar ele vor să fie la masă ca parteneri egali. Vor să fie tratate cu respect, cu interes și să fie în această relație colegială.

 

 

Nu am nicio idee. Am fost foarte, foarte norocoasă. Oportunitățile pe care le-am avut nu le-am căutat. Au venit cumva la mine. Așadar, să conduc o orchestră nu a fost ceva ce am visat vreodată că voi face, dar cineva a spus: avem nevoie de cineva care să facă asta, poți să o faci? Și eu am spus: bine, voi încerca. Cred că o parte din asta înseamnă să vorbești cu oamenii mai tineri, nu-i așa? Așadar, aș spune: încearcă. Nu contează. Dacă tu crezi că vrei să faci A și cineva spune: uite, D este disponibil, fă-o. Poate duce la A pe un drum lung. Poate că nu. Poate merge undeva foarte interesant, chiar mai minunat, la care nu te-ai gândit. Așa că doar profită de oportunitate. Când ușa se deschide, intră, explorează, iar dacă nu îți place, poți ieși din nou. Dar intră. Nu sta acolo spunând: vreau asta sau altfel nu merg.

 

 

Am fost acolo când managementul artelor ca disciplină aproape abia începea și am fost foarte, foarte norocoasă. Celălalt lucru pe care l-aș spune este: aveți prieteni. Nici măcar nu știam despre acest program din Londra până când o prietenă mi-a spus despre el. Ea a spus: „Ești interesată de lucrurile acestea legate de arte, nu-i așa? Iată un curs despre care am auzit. Poate poți să faci asta. Poate poți să arunci o privire.” Așa a început formarea mea formală. Era atât de devreme în dezvoltarea domeniului încât nici acel program nu era încă foarte bine stabilit.

Eu și colegii mei am făcut parte din ceea ce aș numi unul dintre anii de revoluție. La un moment dat, le-am spus în sfârșit profesorilor și organizatorilor: „Nu ne place asta. Nu ne ajută. Vă rugăm să faceți altceva.” Așadar, era o situație în evoluție. Există atât de multe programe acum și cred că aceste programe sunt grozave. Dar, ca atunci când mergi la facultatea de medicină, trebuie să înveți anatomia și trebuie să ai contact cu pacienții înainte să știi cu adevărat ce faci.

Și apoi, desigur, practica contează. Îmi place programul FITS de voluntariat. Faceți voluntariat. Implicați-vă. Faceți munca grea. Dacă ai făcut munca de la firul ierbii, ai o idee despre ceea ce se întâmplă în întregul sistem. Implicați-vă. Suflecați-vă mânecile. Munciți.

 

 

Întregul program este fenomenal și chiar merită să fie mai bine cunoscut. De-a lungul anilor, ați invitat atât de multe companii remarcabile și ele ar trebui să devină cei mai buni ambasadori ai voștri. Adică, eu sunt unul dintre ambasadori, vorbesc despre Sibiu cu fiecare ocazie pe care o am.

Este un oraș mic, unul pe care chiar trebuie să îl cauți pe hartă; nu apare imediat în mintea oamenilor. Dar oamenii vorbesc adesea despre puterea unui eveniment de a pune un oraș pe harta lumii și, din câte pot să văd, festivalul chiar a făcut asta pentru Sibiu.

 

 

Pentru că trebuie să continuăm să existăm. Și, de asemenea, pentru că festivaluri precum Sibiu continuă și datorită artiștilor extraordinari pe care îi avem și tinerilor care continuă să intre în această profesie cu gândul de a o duce mai departe. Poate merge mai departe în feluri pe care nu le anticipăm, dar energia este acolo. Și cât timp există ființe umane, vor exista artele spectacolului. De atât de multe ori a apărut tehnologia și oamenii au spus: oh, asta va muri. A venit radioul, a venit înregistrarea, a venit televiziunea. Nu s-a întâmplat. Suntem ființe umane și da, putem folosi AI și vor exista instrumente mai bune și ne putem distra mai mult cu acele instrumente. Dar suntem acolo unde suntem și vom rămâne.