Cu un pas înainte: Noi direcții curatoriale pentru festivaluri independente

În cadrul panelului „Cu un pas înainte” de la SIPAM, directori de festivaluri din România, Franța și Egipt au analizat compromisul tot mai instabil aflat în centrul culturii independente: libertatea de a alege, de a crea și de a contesta depinde în continuare de bani, instituții, contexte politice și de efortul răbdător de a forma un public.

Cuvântul independent poartă o promisiune atrăgătoare în domeniul artelor. El sugerează libertatea față de prudența instituțională, interferența politică și exigențele pieței. Totuși, pentru cei care construiesc festivaluri în afara structurilor tradiționale, independența este rareori o condiție absolută. Ea presupune o negociere zilnică cu finanțatorii, autoritățile publice, sponsorii, spațiile de spectacol, publicul și costurile menținerii în viață a unei idei artistice.

 

Această contradicție a definit „Cu un pas înainte: Curatorierea festivalurilor independente într-o lume în schimbare”, un panel organizat pe 23 iunie în cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu (SIPAM). Moderată de Hege Knarvik Sande, CEO al Performing Arts Hub Norway, discuția i-a reunit pe Chris Simion și Tiberiu Mercurian de la Undercloud Independent Theatre Festival, Harold David de la Avignon Off, Mazen El Gharabawy de la Sharm El Sheikh International Theatre Festival for Youth și Erwin Șimșensohn, manager general al Teatrului de Stat Constanța și președinte al SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului.

 

Sande a început prin a pune sub semnul întrebării aparenta simplitate a termenului central al panelului. Independența, a susținut ea, conține simultan două idei: libertatea artistică și o relație cu puterea. „Independența presupune întotdeauna o relație cu ceva: un sistem, o instituție, un finanțator, un guvern, o piață sau un public”, a spus ea. „Așadar, independent față de cine și dependent de ce?”

Propriul său context norvegian a complicat o presupunere familiară. În Norvegia, sprijinul public consistent nu este considerat opusul independenței, ci una dintre condițiile acesteia, cu condiția ca politicienii să păstreze distanța față de deciziile artistice. În jurul mesei, însă, același cuvânt descria realități profund diferite.

 

Undercloud a început în urmă cu 18 ani ca o platformă pentru teatrul independent din București și va ajunge în 2026 la cea de-a nouăsprezecea ediție. Reprezentând festivalul alături de directoarea Chris Simion, producătorul Tiberiu Mercurian a descris independența, înainte de toate, ca autonomie curatorială: „Pentru noi, înseamnă să avem libertatea de a alege orice spectacol ne dorim.”

Structura financiară care susține această libertate s-a schimbat însă. Undercloud a evoluat de la un festival finanțat integral din resurse private la unul al cărui buget este susținut în prezent, într-o proporție de aproximativ 40-50%, printr-un program local de finanțare publică. Acest sprijin este valoros, dar calendarul său anual creează incertitudine. Deciziile de finanțare sosesc primăvara, după stabilirea bugetului de stat, în timp ce discuțiile cu companiile și susținătorii privați urmează propriul lor calendar imprevizibil.

„Aplicăm în fiecare an pentru fonduri din partea autorității locale, iar acest lucru generează un anumit grad de imprevizibilitate”, a explicat Mercurian. „Nici până în martie, aprilie sau mai nu știi dacă vei primi fonduri private. Acesta este mediul în care trăim.”

Pentru Undercloud, definiția cea mai directă a rămas libertatea față de interferența statului. Totuși, experiența festivalului a arătat și că autonomia nu este garantată neapărat prin refuzul banilor publici. Ea depinde de măsura în care mecanismul de finanțare protejează deciziile curatoriale și pune fondurile la dispoziție suficient de devreme pentru a permite o planificare reală.

La Avignon Off, independența are o genealogie diferită. David i-a urmărit originile până la un singur artist care, exclus din Festival d’Avignon oficial, a ales să își producă și să își prezinte propria creație în afara cadrului oficial. „El a spus: «Nu sunt selectat de festivalul oficial, așa că îmi voi promova singur spectacolul, îl voi produce și îl voi prezenta publicului fără să fiu selectat de altcineva în afară de mine însumi»”, și-a amintit David. „Acest principiu, de a nu fi selectat de altcineva în afară de tine însuți, a constituit ADN-ul Avignon Off.”

Șase decenii mai târziu, acel gest a devenit un ecosistem enorm. Ediția din 2026 marchează cea de-a șaizecea aniversare a festivalului, cu aproape 1.000 de spectacole, dintre care aproximativ 98% sunt produse de companiile și producătorii participanți. Artiștii își cumpără libertatea de a fi prezenți asumându-și singuri riscul financiar.

„Trăim într-o lume în care independența și libertatea se bazează pe capacitatea de a-ți produce propriul spectacol”, a spus David. „În acest caz, banii reprezintă o cheie a independenței, cu tot ceea ce presupune acest lucru pentru companii și producători.”

Avignon Off nu curatoriază programul în sens convențional. Asociația condusă de David coordonează festivalul și încearcă să stabilească reguli comune într-un teritoriu vast de spații, producători și companii. Rolul său este de a împiedica libertatea să devină doar o piață nereglementată sau, în formularea lui David, „o junglă bazată doar pe cerere și ofertă”. Independența lipsită de mecanisme de protecție poate reproduce tocmai inegalitățile de care pretinde că se desprinde: cei care dispun de resurse mai mari își pot asuma riscuri mai mari, pot rămâne mai mult timp și pot obține o vizibilitate sporită.

 

Șimșensohn a intrat în conversație recunoscând că SEAS nu se încadrează perfect în categoria festivalurilor independente. Festivalul de la Constanța este finanțat în proporție de peste 90% din fonduri publice, însă el a susținut că acest sprijin a creat o formă reală de independență, deoarece autoritățile locale nu au intervenit în alegerile sale artistice.

„Am beneficiat de o finanțare publică serioasă și de fonduri suficiente pentru a crea acest festival în ultimii cinci ani”, a spus el. „Nu există absolut nicio interferență din partea lor în curatorierea festivalului. Acest lucru ne oferă suficientă independență nu doar pentru a-l curatoria, ci și pentru a construi strategii și a ne crea propriile valori.”

SEAS se desfășoară pe durata a nouă până la unsprezece săptămâni în timpul verii și include teatru, operă, spectacole pentru copii, producții prezentate în spații interioare și în aer liber, precum și o secțiune dedicată artelor stradale. Programul său din 2026 pune, de asemenea, un accent mai puternic pe accesibilitate, atât prin producții care abordează dizabilitatea, cât și prin măsuri care fac spectacolele accesibile spectatorilor cu dizabilități.

Pentru Șimșensohn, banii publici protejează festivalul și de o altă sursă de control: piața. „Nu suntem supuși presiunii pieței și cerințelor publicului, pentru că, odată ce cedăm acestei presiuni, riscăm să selectăm doar ceea ce se vinde”, a spus el. În loc să își preia valorile direct din cererea existentă, SEAS poate investi în dezvoltarea unor noi categorii de public, inclusiv a comunităților cărora programele culturale nu li s-au adresat până acum.

Sponsorizarea privată, a adăugat el, nu este în mod automat mai liberă decât sprijinul de stat. Strategiile de responsabilitate socială corporativă vin adesea cu teme anuale și direcții de acțiune preferate. O companie poate accepta să susțină un festival numai dacă programul include producții aliniate priorităților sale din acel moment. „Aceasta este deja o formă de dependență”, a observat Șimșensohn. „Faptul că beneficiem de o finanțare publică solidă reprezintă, de fapt, cea mai bună garanție a independenței.”

El a menționat că acest model funcționează doar atunci când politicienii se abțin să ia decizii artistice. Această separare nu poate fi considerată de la sine înțeleasă în România. Șimșensohn a spus că alți manageri de teatru și directori de festivaluri s-au confruntat cu presiuni politice semnificative, ceea ce face ca relația SEAS cu finanțatorii săi locali să fie mai degrabă un caz fericit decât o normă națională.

 

Pentru El Gharabawy, fondatorul și președintele Sharm El Sheikh International Theatre Festival for Youth, independența este definită mai puțin prin separarea de instituții și mai mult prin capacitatea de a le reuni în jurul unei platforme dedicate artiștilor emergenți.

„În definiția noastră, independența nu înseamnă izolare”, a spus el. „Cooperăm cu instituții, municipalități, public, sponsori, guverne, artiști și rețele internaționale. SETFI este o platformă pentru vocile tinere și pentru tinerii creatori de teatru din diferite țări.” Deciziile sale artistice, a subliniat el, continuă să fie ghidate de valori culturale, calitate artistică și oportunități pentru artiștii emergenți.

Acest model colaborativ a apărut parțial din geografia particulară a orașului Sharm El Sheikh. Când festivalul a început, în urmă cu unsprezece ani, orașul turistic nu avea o sală de teatru adecvată și nici un public local de teatru deja format. Organizatorii au început cu spectacole stradale și producții neconvenționale, apoi au colaborat cu Ministerul Culturii, instituții guvernamentale și sponsori pentru a dezvolta un spațiu. Abia după aceea au putut începe procesul mai lent de formare a spectatorilor.

„Este nevoie de mult timp pentru a construi un public, an după an”, a spus El Gharabawy. Festivalul are acum o bază de date cu peste 5.000 de spectatori într-un oraș cu aproximativ 20.000 de rezidenți permanenți. Dezvoltarea sa a căpătat și o dimensiune internațională, prin inițiative conexe la Cracovia, Tbilisi și Budapesta și prin planuri de extindere în viitor.

Dacă independența nu este niciodată absolută, întrebarea decisivă devine modul în care compromisurile sale modifică arta însăși. Pe parcursul panelului, finanțarea a apărut și ca o forță care schimbă durata, amploarea, forma și tematica.

Cea mai mare constrângere a Undercloud este predictibilitatea. Procesul curatorial al festivalului începe cu un apel deschis, urmat de selecția realizată de o echipă care evaluează creațiile companiilor independente. Acest mecanism păstrează libertatea alegerii artistice, însă instabilitatea finanțelor a limitat capacitatea festivalului de a susține un program internațional. „A existat o perioadă în care finanțarea noastră era mai previzibilă și puteam contacta companii internaționale”, a spus Mercurian. „În anii de după pandemie, acest lucru a devenit foarte dificil. Predictibilitatea finanțării este principala noastră provocare.” Prin urmare, compromisul nu este neapărat vizibil în selecția națională, ci apare în creațiile care nu pot fi invitate, în parteneriatele care nu pot fi confirmate și în dimensiunea internațională care trebuie amânată.

La Avignon Off, contracția economică este vizibilă pe scenă. David a remarcat că tot mai multe companii participă doar la jumătate din durata festivalului, împărțind intervalele de spectacol cu altele pentru a reduce costurile. Rezultatul este un număr mai mare de titluri, dar serii mai scurte pentru fiecare producție. Și componența festivalului s-a schimbat: companiile finanțate public, care altădată aveau prea puțină nevoie de Avignon, participă acum în căutarea unor oportunități de turneu, în timp ce în program au intrat și mai mulți producători comerciali.

Cel mai frapant lucru este faptul că participarea devine mai puțin o cale către un viitor turneu și mai mult un mijloc de a garanta că o producție va avea, pur și simplu, o viață. „Motivația nu este doar aceea de a găsi oportunități pentru difuzarea spectacolului după festival, ci, pur și simplu, de a exista”, a spus David. „Dacă nu îți asumi riscul de a merge la Avignon Off, este posibil ca spectacolul tău să fie creat, dar viața lui va fi foarte scurtă.”

 

Presiunea afectează și forma artistică. Potrivit lui David, peste 60% dintre producțiile prezentate la Avignon Off au acum mai puțin de trei interpreți. Distribuțiile mai mici, decorurile mai ușoare și cerințele tehnice reduse fac ca producțiile să fie mai ieftine de prezentat și mai ușor de preluat în turneu de către potențialii cumpărători. Calculul economic pătrunde în procesul creativ înainte ca producția să ajungă pe scenă.

„Există autocenzură”, a avertizat David. „Un artist se poate gândi: dacă creez un spectacol bazat pe acest subiect, voi avea mai puține oportunități de a-l duce în turneu. Așa că mă voi cenzura singur doar pentru a fi sigur că am o șansă să supraviețuiesc.”

Aici s-au intersectat cele două pericole principale identificate de panel. Precaritatea economică îi poate determina pe artiști să evite subiectele dificile, în timp ce puterea politică poate bloca difuzarea creațiilor celor care continuă să le abordeze.

David a descris un mediu tot mai contestat în Franța, unde liderii politici locali pot refuza creații care nu se aliniază poziției lor ideologice. În contextul apropierii alegerilor prezidențiale și al ascensiunii partidelor ostile libertății culturale, el a considerat apărarea independenței creației și difuzării drept o responsabilitate civică urgentă. „Responsabilitatea noastră de astăzi este să le spunem publicului, artiștilor, producătorilor și spațiilor culturale că libertatea de creație și posibilitatea publicului de a avea acces la orice tip de discurs sunt absolut esențiale”, a spus el. În această înțelegere, cultura nu este un ornament al vieții democratice, ci o parte a modului în care cetățenii învață să aleagă: ce vor să vadă, unde vor să meargă și cum vor să înțeleagă lumea.

 

Șimșensohn a identificat ascensiunea extremei drepte drept cea mai mare amenințare viitoare la adresa festivalurilor finanțate public din România. Presiunea actuală, a susținut el, este amplificată de un climat economic și politic în care cultura rămâne marginală. El a estimat alocarea României pentru cultură la aproximativ 0,07% din PIB, punând-o în contrast cu discuțiile despre creșterea substanțială a cheltuielilor militare.

„De fiecare dată când partidele negociază formarea unui nou guvern, Ministerul Culturii este ultimul despre care vorbesc”, a spus el. „Nimeni nu este interesat de el. La final, devine monedă de schimb: «Luați Ministerul Culturii dacă nu sunteți mulțumiți de tot ce v-am mai dat.» Este Cenușăreasa guvernului.”

Programarea actuală a SEAS nu a fost încă modificată de această teamă. Îngrijorarea privește ceea ce ar putea urma după ciclul electoral din 2028: noi administrații locale, priorități de finanțare schimbate și încercări mai directe de a transpune ideologia în politici culturale. „Lucrurile nu arată bine”, a spus Șimșensohn. „Îmi este puțin teamă de ceea ce se va întâmpla după următoarele alegeri.”

Avertismentul său a evidențiat mai clar distincția dintre autonomia prezentă și siguranța structurală. Un festival poate fi independent astăzi și poate rămâne, în același timp, profund vulnerabil în fața rezultatului alegerilor de mâine.

 

În cele din urmă, discuția s-a mutat de la supraviețuire la responsabilitate. Dacă festivalurile independente revendică o relație specială cu libertatea, ce le datorează ele locurilor în care funcționează după încheierea evenimentului propriu-zis?

Pentru Undercloud, răspunsul este tot mai profund ancorat în Grivița 53, noul teatru creat de Simion și Mercurian și deschis în decembrie 2025. Spațiul îi oferă festivalului o infrastructură permanentă după ani în care a funcționat în spații împrumutate. Mai important, el îi permite Undercloud să își imagineze dezvoltarea printr-o participare mai profundă în cartierul său bucureștean.

„Ne-am găsit rolul în comunitate și vrem să o servim mai mult și mai bine”, a spus Mercurian. „Vrem să dezvoltăm cartierul Grivița prin producțiile noastre și prin cele pe care le invităm, dar vrem să mergem cu un pas mai departe: să invităm comunitatea să creeze spectacole și să le prezinte în cadrul festivalului.” Astfel, Undercloud nu ar oferi doar o platformă pe care artiștii joacă pentru locuitorii cartierului, ci și o structură prin care aceștia pot deveni ei înșiși producători culturali.

Un spațiu permanent răspunde și uneia dintre vulnerabilitățile mai puțin vizibile ale muncii de festival: păstrarea unei echipe calificate pe tot parcursul anului. „Când ai un festival care durează zece zile, este foarte dificil să găsești profesioniști buni care vor să se alăture”, a explicat Mercurian. „De când avem spațiul, putem folosi resursele și infrastructura teatrului pentru Undercloud.” Festivalul poate funcționa acum ca o platformă de scouting pentru teatru, în timp ce teatrul oferă continuitate relațiilor, echipei și cercetării artistice ale festivalului.

La Teatrul de Stat Constanța, legătura este deja organică. SEAS durează două luni și jumătate, însă activitatea sa de dezvoltare a publicului continuă prin repertoriul anual, premierele și producțiile teatrului. „Nu creăm divertisment, nu pentru asta suntem aici”, a spus Șimșensohn. „Strategia noastră se concentrează pe formarea unui public mai tânăr și pe găsirea unor modalități de a ne conecta la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.”

SEAS însuși s-a născut dintr-o criză care a obligat instituția să regândească ceea ce poate fi un festival. Înainte de pandemie, Constanța găzduia un eveniment dens, desfășurat pe parcursul a zece zile. Restricțiile sanitare au făcut imposibil acest model, astfel că echipa a găsit spații neconvenționale în aer liber și a extins programul pe durata mai multor săptămâni. Prima versiune s-a numit Best Summer Art Fest, generând acronimul Be.Safe. Pe măsură ce restricțiile s-au relaxat, numele s-a schimbat, însă structura extinsă s-a păstrat.

„Ne-am dat seama că am creat ceva nou, ceva care funcționa”, a spus Șimșensohn. „Nu ne-am întors la festivalul de zece zile.” Ceea ce a început ca o adaptare de urgență a devenit o stagiune estivală distinctă și, în cuvintele sale, un brand cultural național cu ambiții internaționale.

 

Întrebați dacă festivalurile independente sunt cu adevărat „cu un pas înaintea schimbărilor”, participanții la panel au refuzat un singur pronostic. Răspunsurile lor au sugerat că viitorul nu va fi definit doar de bugete mai mici sau rețele mai mari, ci de viteza cu care festivalurile pot transforma vulnerabilitatea în noi forme de acțiune artistică și civică.

Pentru El Gharabawy, presiunea financiară a încurajat SETFI să caute noi relații între teatru și investițiile culturale, precum și colaborări cu producția audiovizuală. Pentru Undercloud, viitorul constă în folosirea unui nou teatru permanent pentru a transfera inițiativa creativă către cartierul său. Avignon Off se confruntă cu sarcina mai dificilă de a apăra deschiderea, împiedicând în același timp riscul financiar să restrângă cercul celor care pot participa și limitele a ceea ce aceștia îndrăznesc să creeze.

Șimșensohn a formulat cea mai limpede pledoarie a discuției pentru necesitatea unor asemenea festivaluri. „Avem nevoie de cultură independentă pentru a ne păstra sănătatea mintală în societatea actuală”, a spus el. „Avem nevoie de independență pentru a lupta împotriva a ceea ce se întâmplă în lume, desigur, cu propriile noastre mijloace.”

El observase o reducere îngrijorătoare a amplorii producțiilor românești, cu tot mai puține spectacole cu distribuții numeroase disponibile pentru scenele mari. Totuși, același sezon îi adusese creații mai curajoase prin temele lor: producții despre război, insecuritate economică, dizabilitate și alte realități urgente.

„Spectacolele sunt mai mici, dar, în același timp, producțiile sunt mai curajoase”, a spus el. „În calitate de curatori, trebuie să ne asigurăm că ele fac parte din festivalurile noastre. Trebuie să luăm toate problemele pe care le avem și să le transformăm în oportunități. Aceasta este calea de a supraviețui.”

În cele din urmă, panelul a demontat ideea romantică potrivit căreia un festival independent nu datorează nimic nimănui. Fiecare festival reprezentat la Sibiu era integrat în sisteme de finanțare, politică, infrastructură și așteptări publice. Măsura mai relevantă a independenței este capacitatea de a-ți alege deschis propriile valori, de a proteja deciziile artistice de interferențe și de a construi relații fără a abandona misiunea care a făcut ca acele relații să merite cultivate.

A fi cu un pas înaintea schimbărilor poate însemna, așadar, să recunoști dependența suficient de devreme pentru a o putea negocia, să înțelegi că banii publici pot garanta libertatea sau o pot submina; că sponsorizarea privată poate face arta posibilă sau îi poate schimba discret direcția; că o platformă amplă și deschisă poate democratiza accesul, transferând în același timp riscul asupra artiștilor; și că cea mai durabilă activitate a unui festival poate începe după ultimul său spectacol.