Niamh Dowling, Royal Academy of Dramatic Art (UK): „Imaginea de ansamblu pentru educația formală este că aceasta stimulează imaginația, gândirea creativă și gândirea inovatoare.”
•
Unul dintre invitații Sibiu Performing Arts Market este Niamh Dowling, directoarea Royal Academy of Dramatic Art (RADA) din Londra, cu care echipa FITS a avut privilegiul de a discuta pe larg despre importanța educației formale în artele spectacolului.
RADA este renumită ca una dintre cele mai prestigioase universități de teatru din lume, fiind apreciată pentru formarea riguroasă și notorietatea absolvenților săi, printre care se numără Fiona Shaw, Anthony Hopkins, Cynthia Erivo, Imelda Staunton, Adrian Lester, Aimee Lou Wood, Jamael Westman, Glenda Jackson, Gugu Mbatha Raw și Tom Hiddleston, printre alții.
Pregătirea vastă a lui Niamh a început cu Monika Pagneux la Paris și Eva Karczag la New York. Este profesoară certificată în Tehnica Alexander și a colaborat cu Teatr Piesn Kozla din Polonia timp de peste cincisprezece ani. Cariera ei ca practician de mișcare a dus-o în întreaga lume, inclusiv în SUA, Asia, Europa, Africa și America Centrală și de Sud.
În ultimul deceniu, Niamh s-a concentrat pe abordări sistemice ale leadership-ului, ceea ce a influențat profund cercetarea ei practică în dezvoltarea unei abordări incluzive în formarea artelor spectacolului. În plus, Niamh este Cercetător în Advocacy Cultural la Queen Mary University of London și membră a Consiliului Editorial al revistei Theatre Dance Performance Training.
Fiind în România pentru a treia oară, după ce a lucrat anterior la un proiect de folclor desfășurat în Craiova și județul Dolj, Niamh Dowling a avut ocazia să exploreze în detaliu frumusețea culturală a Sibiului. Pentru această ediție a FITS, Niamh moderează sesiunile de Conversații Culturale.
Care este importanța unei Burse de spectacole pentru industrie?
Cred că titlul este deosebit de interesant pentru că sugerează că ai ceva de valoare de schimbat, de oferit și de primit. Titlul evenimentului este cu adevărat interesant. Dacă ai oferi doar conversații pentru ca alții să asculte, nu ar fi suficient; aici toată lumea are oportunitatea de a vorbi despre ceea ce face, de a întâlni pe alții și de a stabili conexiuni reale. Este vorba despre colaborare, posibilitatea ca participanții să-și lărgească orizonturile și să fie introduși în alte tipuri de inițiative, inițiind conversații, întâlniri, posibile întâlniri și colaborări.
Care sunt cele mai importante beneficii ale educației formale în artele spectacolului comparativ cu metodele de formare non-academice?
Depinde dacă ne referim la beneficiile formării vocaționale creative sau la educația în artele spectacolului în general. Formarea vocațională în învățământul superior oferă oportunitatea pentru indivizi de a petrece o perioadă intensă concentrându-se pe o singură traiectorie sau formare. Aceasta este o conduită fundamentală către industriile creative și contribuie semnificativ la economia națională.
Imaginea de ansamblu despre educația în artele spectacolului în universități, școli și societate este că aceasta stimulează imaginația, gândirea creativă, creșterea personală și gândirea inovatoare. Extinderea gândirii oamenilor în acest mod este esențială în educație și pentru societate, deoarece scopul nostru este de a produce indivizi compleți și inovatori.
Și cum diferă aceasta de educația non-formală?
Educația formală este diferită de educația non-formală deoarece este experiențială și de dezvoltare. Este o învățare încorporată - embedded learning, și oferă o acumulare structurată de abilități și alte noțiuni educaționale.
Cum pledați pentru importanța educației universitare în artele spectacolului la nivel instituțional?
În acest moment, în Marea Britanie, multe instituții de artele spectacolului se închid pentru că guvernul nu recunoaște valoarea lor inerentă și le măsoară în funcție de salariile câștigate la absolvire de doctori, asistente medicale și avocați. Este clar că acesta nu poate fi metricul care măsoară valoarea unei instituții care formează tineri. Pledoaria către autorități trebuie să fie în jurul dezvoltării individului pentru a gândi cu originalitate, pentru a gândi creativ, pentru a putea colabora, lucra împreună și a fi un bun lider.
Este RADA implicată în acest proces de advocacy?
În Anglia, taxele studenților sunt plafonate, ceea ce înseamnă că guvernul stabilește o sumă maximă pe care universitățile o pot percepe, și acest plafon a rămas neschimbat în ultimii zece ani. În consecință, instituțiile se confruntă cu provocări financiare semnificative, deoarece taxa nu este suficientă pentru veniturile universităților. RADA este foarte mică, cu doar 180 de studenți. În ciuda dimensiunii sale, RADA este renumită la nivel global, iar impactul său este extraordinar.
Pentru a aborda presiunea financiară, am început discuțiile directe cu guvernul. În ultimele trei luni, ne-am întâlnit cu Trezoreria, principalul organism responsabil de alocarea fondurilor guvernamentale, Departamentul pentru Cultură, Media și Sport și principalele partide politice, pe măsură ce se apropie alegerile din Marea Britanie. Discuțiile noastre s-au concentrat pe importanța artelor spectacolului și necesitatea includerii lor în manifestele partidelor. Deși acest nivel de advocacy nu este comun printre instituțiile educaționale ca a noastră, specializate, din Anglia, Scoția și Țara Galilor, este esențial pentru noi. Pledăm fie pentru o creștere a taxelor studenților, fie pentru finanțare suplimentară din partea guvernului.
Un alt aspect critic este fondul special pe care guvernul îl oferă instituțiilor de talie mondială. În domeniul actoriei, noi primim acest fond, pe care l-am obținut anul trecut pentru o perioadă de cinci ani. Această recunoaștere ne aduce un sprijin financiar suplimentar datorită calității, statutului și impactului muncii noastre. Fiind o instituție mică datorită numărului mic de studenți, trebuie să ne alocăm eforturi semnificative de strângere de fonduri. Oferim cursuri scurte și avem o divizie de business, RADA Business, care colaborează cu organizații și corporații pentru a folosi artele spectacolului ca instrument pentru schimbarea organizațională.
Foarte interesant. Și presupun că este legat și de programele de leadership.
Filozofia leadership-ului în școlile noastre de teatru din Marea Britanie s-a schimbat semnificativ de la Black Lives Matter și #MeToo. În timpul aparițiilor simultane ale Black Lives Matter, #MeToo și pandemia COVID, cu toții ne-am confruntat cu o presiune financiară considerabilă. Reîntoarcerea studenților în timpul COVID a necesitat să lucrăm în grupuri mai mici, dublând numărul de profesori, spații și resurse necesare. Acest lucru a crescut povara financiară asupra tuturor instituțiilor de acest gen și a epuizat rezervele lor financiare. În același timp, mișcările Black Lives Matter și #MeToo au scos la iveală probleme pre-existente în sistemul de formare a acestor instituții. Acest stil particular de leadership a expus multe probleme adiacente în mediile de predare și teatru. Însă acum, lucrurile se schimbă.
În afară de bani, care sunt alte provocări majore cu care se confruntă educația formală în artele spectacolului în acest moment? Credeți că sunt provocări similare peste tot în lume?
Există dorința studenților, profesorilor și noilor lideri de a se asigura că curricula este atât actualizată, cât și reprezentativă. Cu alte cuvinte, trebuie să reprezinte perspectivele majorității, să abordeze nevoile studenților cu dizabilități și să fie conștienți de problemele legate de persoanele trans, și cei din medii defavorizate. În plus, problemele legate de religie și politică, cum ar fi situația actuală dintre Palestina și Israel, sunt constant prezente. Acestea sunt problemele cu care ne confruntăm constant prin prisma diversității studenților noștri. Trebuie să ne asigurăm că acest grup are acces la texte relevante, că istoria predată nu este o narațiune colonială albă, că actorii sunt, de asemenea, văzuți ca creatori activi în procesul creativ și că profesorii cu care se întâlnesc răspund nevoii de diversitate. Acestea sunt problemele presante în acest moment.
O altă provocare semnificativă este găsirea acestor profesori. Mulți au fost excluși din instituții. În timp ce profesorii de actorie din majoritatea neagră și globală sunt acum puțin mai bine reprezentați în Marea Britanie, mai este mult de lucru pentru a fi cu adevărat inclusivi și există încă lacune în alte domenii de reprezentare. Pentru a aborda acest aspect, trebuie să stabilim programe de mentorat și formare pentru a aduce profesori tineri în corpul didactic.
Cum influențează perspectiva globală formarea pe care o oferiți, având în vedere că ați lucrat ca practician de mișcare pe diferite continente?
Aș spune că există factori comuni în aceste experiențe. Când călătorim, aducem munca noastră cu noi, dar fiecare nouă cultură pe care o întâlnim o influențează. De exemplu, în Africa, nu există separare între dansator, actor și cântăreț. Ei se identifică pur și simplu ca muzicieni sau interpreți și integrează fără efort diverse forme de expresie. Însă actorii britanici își compartimentează adesea abilitățile, spunând: „Sunt cântăreț, nu actor” sau „Sunt dansator, nu cântăreț.” Această diferență culturală evidențiază modul în care, în unele locuri, cum ar fi Africa, toată lumea este un interpret complet capabil să joace, să cânte, să danseze și să cânte la instrumente muzicale.
Lucrul în America de Sud comparativ cu Europa de Nord, de exemplu, relevă diferențe emoționale și culturale care influențează abordarea lor în ceea ce privește performanța. Am observat acest lucru în mod special în timp ce lucram la Shakespeare în Uzbekistan, unde tinerii erau incredibil de deschiși, disponibili și conectați, aproape ca și cum nu ar fi avut nevoie de formare tradițională. Acest lucru ridică întrebarea de ce ne antrenăm în anumite moduri. Adesea, formarea noastră se concentrează pe eliminarea barierelor, cum ar fi tensiunea în voce sau corp, pentru a ajuta pe cineva să devină cel mai bun interpret posibil. În unele țări, aceste tensiuni culturale nu sunt la fel de prevalente, ceea ce influențează nevoia lor de formare formală.
Cum vă desfășurați cercetarea la sosirea într-o locație nouă? Aprofundați literatura academică, cum ar fi tezele de doctorat, sau faceți cercetare de teren prin interacțiunea cu diferiți interpreți?
În principal, fac cercetarea de teren. Întâlnesc oameni, vorbesc cu ei și asist la spectacolele lor. De obicei, nu citesc teze de doctorat academice înainte de a vizita un loc nou. Totuși, s-ar putea să citesc o carte specifică despre un tip de călătorie sau cultura și istoria unei anumite regiuni sau forme de artă. De exemplu, când am vizitat Craiova, ne-am consultat cu un specialist etnolog din muzeu, o persoană specializată în cântece tradiționale românești vechi. Am învățat despre practicile de cântare tradițională care au persistat de secole și am căutat o femeie în vârstă în munți care încă practică această formă de artă.
În timpul primei noastre vizite, am efectuat cercetări exploratorii, identificând un sat unde copiii învățau cântece și dansuri tradiționale românești. Acești tineri români erau atât de pricepuți încât puteau să-i învețe pe studenții noștri, care erau încântați de talentul lor. În același sat, am întâlnit și locuitori mai în vârstă care știau vechile cântece, povești și moduri de a cânta, și au învățat cântece grupului. Această experiență a creat o interacțiune și un schimb semnificativ, îmbogățind atât studenții noștri, cât și comunitatea locală. Este un proces profund reciproc, benefic pentru toți cei implicați.
Ce tendințe viitoare considerați că vor influența educația formală în artele spectacolului?
Înțelegerea vine dintr-o perspectivă mai largă. De exemplu, programa de la locul meu de muncă a rămas în mare parte neschimbată de mulți ani și acum este într-un ciclu de revizuire de cinci ani. Știu că absolvenții RADA vor apărea în filme majore, vor juca în spectacole mari și vor deveni nume de referință. Totuși, industria le cere acum să participe într-un mod ușor diferit, generând mai mult din propria lor muncă. Aceasta marchează o schimbare semnificativă, deoarece formarea tinerilor pentru a-și crea propria muncă diferă de formarea lor doar ca actori care se bazează pe textele lui Shakespeare.
Incorporarea creării colaborative și a muncii în echipă începe acum să se impună în școlile de teatru din Marea Britanie. Universitățile au adoptat deja această abordare, deși diferă la școlile de teatru. Școlile de teatru se concentrează exclusiv pe învățarea experiențială – formare fizică, formare vocală, lucru cu text, dans, cântat și muzică – care au loc în unități de învățământ de tip conservator. În universități, studenții se angajează în studii mai academice și scriere de eseuri, alături de o oarecare formare practică, de șase până la zece ore pe săptămână. În contrast, conservatoarele oferă 30 până la 40 de ore de practică pe săptămână. Diferența este substanțială.
Include curriculum-ul oficial al RADA o secțiune despre brandingul personal și auto-prezentare pentru actori?
Da, ne referim la aceasta ca dezvoltare profesională sau pregătire profesională și include discuții despre gestionarea financiară, colaborarea cu agenții, fotografie, CV-uri, scrierea de scrisori și crearea de portofolii. De asemenea, acoperim conștientizarea a ceea ce înseamnă social media, subliniind importanța de a fi atenți la ceea ce este postat, deoarece poate fi vizualizat mulți ani de acum înainte. Dezvoltarea profesională este o parte integrantă a educației studenților.
Tema festivalului de anul acesta este PRIETENIA. Cum vedeți prietenia în acest domeniu instituțional?
Prietenia este absolut fundamentală pentru toți dintre noi, mai ales în stabilirea conexiunilor și colaborărilor. Pentru a încuraja colaborarea organizațională, aceasta trebuie să înceapă la nivel individual. Dacă eu, ca director, mandatez un parteneriat cu o altă universitate sau companie, nu are același impact ca și cum aș permite personalului să participe la un festival din Sibiu pentru a stabili conexiuni personale. Când conexiunile sunt realizate la nivel personal, au șanse mai mari de a dura și de a avea un impact semnificativ.
Argumentele de bază, care se leagă de întrebarea ta inițială, ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea artelor și a individului. Este vorba despre cultivarea gânditorilor creativi și inovatori care își asumă riscuri și împing dincolo de limitele existente.